-homeStiriclublotsupportcontacts

Get Adobe Flash player

-

-

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19,
la Sala Sporturilor Lascar Pana din Baia Mare va avea loc confruntarea cu numarul 4 din cadrul grupei B din Champions League 2012 a formatiei de volei masculin Remat Zalau, respectiv meciul retur, in compania echipei germane VfB Friedrichshafen. Biletele pentru acest meci pot fi achizitionate de la chioscurile de difuzare a presei din Zalau, sau de la Sala Sporturilor din Baia Mare.
Pretul unui bilet este de 10 lei. Municipalitatea va asigura mijloacele de transport la acest meci pentru sustinatorii echipei Remat.
mai mult...


STIRI IANUARIE 2012
STIRI DECEMBRIE 2011
STIRI NOIEMBRIE 2011
STIRI OCTOMBRIE 2011

Derby voleibalistic
Campioana versus vicecampioana

Campioana României la volei masculin, Remat Zalău va întâlni miercuri, 22 februarie 2012, pe teren propriu, formaţia băimăreană Ştiinţa Explorări. Partida se va disputa la sala de sport a Liceului cu Profil Sportiv "Avram Iancu" din Zalău de la ora 18 şi va fi difuzată în direct de postul de televiziune DIGI SPORT 2. Tehnicianul principal al oaspeţilor, Marius Botea ne-a declarat că mizează pe obţinerea unui punct la finalul acestei confruntări. "Voleibaliştii de la Explorări sunt în faţa unei confruntări dificile, cu o echipă foarte bună, care a demonstrat lucruri deosebite, atât în partidele din Liga Campionilor, cât şi în confruntările naţionale. Chiar dacă jucătorii Remat-ului sunt foarte valoroşi şi au multă experienţă, vom încerca să facem un joc cât mai bun şi să oferim publicului un spectacol voleibalistic deosebit. Sperăm, dacă se poate, să obţinem un punct din acest meci", a precizat Marius Botea.
De partea cealaltă, antrenorul principal a grupării de la poalele Meseşului, polonezul Mariusz Sordyl, a susţinut: "Sunt optimist în ceea ce privesc şansele de a câştiga acest meci, care sperăm că va fi unul foarte bun pentru noi. Sunt convins că ne vom menţine ridicat nivelul de joc pe tot parcursul confruntării".
Partida dintre Remat Zalău şi Ştiinţa Explorări Baia Mare contează pentru cea de-a XXI etapă a Campionatului Naţional de Volei Divizia A1 Masculin.

Oltenii, învinşi pe teren propriu

SCMU Craiova-REMAT Zalău 1-3 (23-25, 15-25, 25-23, 25-27)

Formaţia de volei masculin Remat Zalău a învins, în deplasare, sâmbătă, 18 februarie, echipa SCMU Craiova. Chiar dacă oltenii au pus probleme în repetate rânduri oaspeţilor, printr-un joc ambiţios şi prin faptul că au reuşit să câştige un set în faţa Campioanei României, elevii lui Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie au făcut dovada experienţei, impunându-se pe final.

În primul set oaspeţii conduc până la primul time-out tehnic (3-2, 4-3, 5-4, 6-4, 7-4, 7-5, 7-6, 8-6 ), după care se dispută un joc echilibrat (9 - 9, 10 - 10,  11 - 11, 12 - 12, 13 - 13, 14 - 14, 15 - 15, 16 – 15). Finalul de set este unul oscilant, 16 – 17, 20 - 17, 21 - 22, 23 - 24, campioana reuşind să domine, 23- 25.
 În cel de-al doilea set zălăuanii se impun cu uşurinţă, diferenţele de scor fiind de 4, 6 sau zece puncte ( 0 - 2, 0 - 4, 2- 6, 4 - 7, 4 - 8, 5 - 9, 10 - 16, 11 - 18, 12 - 19, 13 - 22, 15 – 25). În cel de-al treilea set, oaspeţii conduc până spre final, când oltenii egalează la 23-23 şi răstoarnă avantajul în favoarea lor (0 - 3, 1 - 3, 4 - 7, 7 - 9, 9 - 11, 13 - 14, 14 - 16, 17 - 16, 17 - 17, 18 - 18, 20 - 20, 20 - 21, 20 - 22, 23 - 23, 25 – 23). Gazdele nu s-au dezminţit nici în ultimul act al meciului, în care deşi au fost conduse, cu 2-3-4 puncte, reuşesc să dea emoţii chiar la final (2 - 2, 5 - 4, 7 - 8, 8 - 9, 8 - 10, 8 - 11, 10 - 14, 11 -15, 11 - 16, 14 - 19, 15 - 19, 17 - 21, 20 - 22, 25 - 25, 25 – 27)
La finalul confruntării, antrenorul secund al echipei Remat Zalău, Ovidiu Macarie, ne-a declarat: ”A fost un meci dificil, aşa cum ne-am aşteptat, dar am jucat până la ultima minge. Scorul putea fi 3-0 pentru noi. Primul set a fost destul de greu, al doilea uşor. În cel de-al treilea set ne-am relaxat prematur, iar în ultimul set a fost un joc echilibrat. Voleibaliştii craioveni joacă foarte bine acasă şi cu publicul de partea lor”.
 

Echipa Remat, înfrântă la malul mării

Tomis Constanta-Remat Zalău 3-0 (25-14, 26-24, 25-15).

 

Voleibaliştii de la Remat Zalău au suferit, duminică, prima înfrângere din acest campionat. Elevii lui Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie nu au putut stăvili elanul constănţenilor, pierzând în trei acte derby-ul etapei. Primul şi al treilea set au fost dominate categoric de gazde, oaspeţii având mari şanse în cel de-al doilea set, când între cele două candidate la titlu, s-a dat o luptă strânsă, până în prelungiri.
Voleibaliştii de la Remat au susţinut în cursul unei singure săptămâni, trei meciuri (în deplasare, sâmbăta trecută cu Unirea Dej, joi în Italia cu Acqua Paradiso Monza, şi duminică la Constanţa). Oboseala acumulată de zălăuani şi-a spus cuvântul în această partidă.
„Nu am jucat bine, având în vedere faptul că am avut o săptămână cu trei meciuri şi am călătorit mult. Nu sunt deloc fericit pentru rezultatul obţinut, dar nu este o tragedie faptul că am pierdut acest meci. Este important ca acum să ne concentrăm pentru următoarea confruntare şi să jucăm foarte bine. Deocamdată, avem nevoie de timpul necesar pregătirii noastre”, ne-a declarat polonezul Mariusz Sordyl, antrenorul principal al Remat-ului.
În ciuda rezultatului de duminică, Remat Zalău rămâne în continuare pe primul loc în clasamentul Campionatului Naţional de Volei Divizia A1 Masculin.

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

-

Parteneri si SponsoriSponsori Principali: Remat Salaj, Banca Transilvania, Allianz Tiriac, AVE, Directia Judeteana de Sport Salaj, Progamma, Cio Trans, Remat Holding, Remat Scholz, Electrogrup, Paziv, Complex Severus. mai mult...

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

-

 

Home | Despre noi | Club | Competitii | Sponsori | Noutati | Contact

Copyright © Remat zalau
Design by Daniel Badea